Sorin Grindeanu – Marcel Ciolacu înțelege și respectă regulile democratice


„Decizia CCR în cazul candidaturii Dianei Șoșoacă trebuie să aibă o motivare juridică extrem de clară pentru ca opinia publică să o înțeleagă pe deplin! Reacțiile unor lideri politici, care vor să folosească acest pretext pentru a se poziționa electoral, nu au vreo legătură cu interesul public, ci strict cu interesul personal! Adevărul este că prim-ministrul Marcel Ciolacu a dovedit, în repetate rânduri, că înțelege foarte bine și respectă regulile democratice. O arată inclusiv faptul că, în contextul stabilirii datei alegerilor prezidențiale, s-a întâlnit și a discutat oficial cu Diana Șoșoacă, chiar dacă această conduită a atras un cor de fluierături, al tuturor celor care și astăzi văd tot felul de conspirații. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a refuzat să scoată din jocul electoral, la alegerile din iunie, partidul condus de Diana Șoșoacă, așa cum cereau chiar aceiași lideri ai dreptei, care astăzi pretind că o apară, dar care se gândesc, de fapt, doar că i-ar putea prelua o parte din capitalul politic. Culmea, după ce Diana Șoșoacă a devenit europarlamentar, ei acuzau PSD și pe Marcel Ciolacu că au ajutat-o să intre în Parlamentul European. De aceea, reacțiile lor de astăzi nu pot fi credibile, ci sunt simple atacuri electorale!” a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, pe pagina de facebook.

Next Post

Mihai Tudose dă de pământ cu liberalii - atac devastator asupra demagogilor din PNL în cazul Șoșoacă

Dum oct. 6 , 2024
„Amnezia ca doctrină.Acum un an, în mai 2023, un maaaare lider (!) PNL, Alexandru Muraru, declara prețios că va începe demersurile pentru scoaterea AUR în afara legii. Acest demers lui i se părea foarte democratic…. PSD-ul prin vocea Președintelui Marcel Ciolacu s-a poziționat ferm împotriva acestui derapaj… Acum, când Curtea […]

Poate te interesează...