Strategia pentru Acvacultură și Pescuit „Lacul de Acumulare Porțile de Fier”


Publicat: Vineri, 29 august 2025

Comuna Svinița, cu sprijinul Asociației GAL Clisura Dunării și în parteneriat cu Municipiul Orșova, Orașul Moldova Nouă și celelalte 8 comune de pe malul românesc al Dunării – de la Barajul Porțile de Fier până la intrarea fluviului în țară, la Baziaș – a finalizat Strategia participativă de Dezvoltare Locală pentru pescuit, acvacultură și activități complementare. Documentul a fost transmis spre finanțare, în cadrul Programului pentru Acvacultură și Pescuit 2021–2027.

Strategia propune o viziune pentru anul 2030, conform căreia Lacul de Acumulare Porțile de Fier devine o zonă costieră reprezentativă pentru cele 11 comunități riverane, unde rezultatul muncii pescarilor este valorificat direct în activitățile turistice și de agrement și, în mod special, în gastronomia locală și sectorul HoReCa.

Obiectivele strategice:

  • OS1 – Dezvoltarea economică a zonei Lacului de Acumulare Porțile de Fier;
  • OS2 – Protejarea mediului în aria Lacului de Acumulare Porțile de Fier;
  • OS3 – Dezvoltarea socială a comunităților pescărești din regiune.

Procesul de elaborare a strategiei s-a desfășurat într-un interval de două luni și a presupus organizarea a 27 de întâlniri în cele 11 comunități, cu participarea a peste 200 de factori interesați: pescari, potențiali investitori în acvacultură, antreprenori din turism, reprezentanți ai autorităților locale, ai Parcului Natural Porțile de Fier și ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.

Strategia a fost dezvoltata in cadrul programuui Acțiunea 3.1.1 – Sprijin pregătitor pentru constituirea/ consolidarea capacității grupurilor de acțiune locale și elaborarea strategiilor de dezvoltare locală pentru zonele în care se practică pescuitul și acvacultura si înaintată spre finanțare în cadrul Programului pentru Acvacultură și Pescuit – Acțiunea 3.1.2 „Cheltuieli de animare și funcționare, selectarea strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității”, finanțată prin FEAMPA 2021–2027, Prioritatea Uniunii 3„Facilitarea dezvoltării unei economii albastre durabile în zonele costiere, insulare și continentale și favorizarea dezvoltării durabile a comunităților care practică pescuitul și acvacultura”.

Dacă va obține finanțare, strategia poate aduce în microregiune o alocare de 3,5 milioane euro, destinați implementării de proiecte concrete în cele 11 comunități implicate.

Next Post

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

mar sept. 23 , 2025
Publicat: Marți, 23 septembrie 2025       COMUNA BĂLĂCIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „REALIZARE SISTEM INTEGRAT DE COLECTARE ȘI VALORIFICARE A GUNOIULUI DE GRAJD ÎN COMUNA BĂLĂCIȚA, JUDEȚUL MEHEDINȚI”, propus a fi amplasat în localitatea Bălăcița, comuna Bălăcița, județul Mehedinți. Informațiile privind proiectul […]

Poate te interesează...