In Germania salariile înregistreaza cel mai lent ritm de creştere din ultimii şase ani din cauza pandemiei!

Numărul şomerilor a crescut semnificativ, iar salariile reale în Germania au urcat cu 0,4% în primul trimestru din 2020, cel mai slab ritm de creştere din ultimii şase ani, pe fondul impactului pandemiei cu coronavirus asupra celei mai mari economii europene, conform datelor Oficiului Federal de Statistică (Destatis).

Guvernul de la Berlin a impus restricţii in luna martie, pentru a stopa răspândirea pandemiei, multe firme oprind producţia, iar magazinele s-au închis. Unele companii au recurs la „Kurzarbeit” – program de lucru redus.”Kurzarbeit” a fost introdus pentru prima dată în perioada crizei financiare din 2008, iar companiile pot solicita ajutoare de la stat pentru a acoperi costurile care apar din păstrarea angajaţilor care muncesc mai puţin timp.

Datele Destatis arată că angajaţii au beneficiat de program de lucru redus începând din a doua jumătate a lunii martie, dar scăderea salariilor nominale era deja vizibilă în primul trimestru din 2020 în sectorul de catering şi în industria ospitalităţii, în principal din cauza scăderii orelor lucrate.

Numărul şomerilor în Germania a urcat semnificativ în mai, pe fondul escaladării crizei provocate de pandemie şi al impactului ei asupra pieţei forţei de muncă, arată datele publicate luna aceasta de Oficiul Federal pentru Muncă.Numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a crescut în mai cu 238.000, până la cifra ajustată de 2,875 milioane, în timp ce rata şomajului în Germania a urcat la 6,3%, de la 5,8% în aprilie. Analiştii se aşteptau la ca numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să crească în mai cu 200.000.

Sursa: https://incont.stirileprotv.ro/international/salariile-in-germania-au-inregistrat-cel-mai-lent-ritm-de-crestere-din-ultimii-sase-ani-din-cauza-pandemiei.html

Next Post

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A IEI VA FI SĂRBĂTORITĂ MIERCURI LA CETATEA MEDIEVALĂ A SEVERINULUI!

mie iun. 24 , 2020
Cetatea Medievală a Severinului este gazda de anul acesta a unei noi ediții a Zilei Internaționale a Iei. Severinenii sunt așteptați astazi, 24 iunie, începând cu ora 18.00 într-o nouă locație, unde organizatorii au pregătit un frumos program artistic la care va fi prezent și Ansamblul folcloric Danubius. Ziua Universală […]

Poate te interesează...