Acțiune de amploare a Poliției Rutiere Mehedinți – Recomandări pentru pietoni, bicicliști și utilizatorii de trotinete


Publicat: Marți, 20 Mai 2025

In perioada 19-25 mai, polițiștii rutieri din județul Mehedinți desfășoară o acțiune amplă de prevenire și combatere a abaterilor comise de participanții vulnerabili la trafic. Campania vizează pietonii, bicicliștii, motocicliștii, dar și conducătorii de mopede și trotinete electrice, în încercarea de a reduce numărul accidentelor rutiere în care aceștia sunt implicați.

Potrivit reprezentanților IPJ Mehedinți, comportamentul neadecvat în trafic, fie din partea acestor participanți, fie din partea șoferilor, poate avea consecințe grave și chiar ireversibile. Tocmai de aceea, polițiștii le reamintesc tuturor importanța respectării regulilor de circulație și a adoptării unei conduite preventive.

Pietonilor li se recomandă să traverseze doar pe trecerile marcate, după ce s-au asigurat că șoferii i-au observat și au oprit, să evite traversarea în fugă și să poarte haine vizibile, în special pe timp de noapte. De asemenea, utilizarea telefonului mobil sau a căștilor în timpul traversării reprezintă un factor de risc major.

În cazul bicicliștilor, polițiștii insistă asupra purtării căștii de protecție și a vestei reflectorizante, mai ales în condiții de vizibilitate redusă. Aceștia trebuie să circule pe pistele special amenajate, iar în lipsa acestora, cât mai aproape de marginea din dreapta a carosabilului. Semnalizarea direcției, respectarea regulilor de circulație, funcționarea corespunzătoare a frânelor și dotarea bicicletei cu mijloace de iluminare sunt esențiale pentru siguranță. Totodată, folosirea telefonului sau a căștilor în mers este descurajată, întrucât poate distrage atenția și reduce capacitatea de reacție.

Poliția subliniază că respectarea acestor reguli nu este doar o obligație legală, ci și o măsură esențială de protejare a propriei vieți și integrități corporale. Fie că merg pe jos, cu bicicleta sau cu trotineta, toți participanții la trafic trebuie să fie conștienți de responsabilitatea pe care o au în menținerea unui climat rutier sigur. Campania se înscrie în eforturile continue ale autorităților de a preveni accidentele și de a promova o cultură a siguranței rutiere în județul Mehedinți.

Next Post

Criza educației românești - Analfabetismul funcțional a crescut cu 500%, în 30 de ani

mar mai 20 , 2025
Publicat: Marți, 20 Mai 2025 România bifează recorduri negative pe bandă rulantă. O statistică, recentă, ne arată că în ultimii 30 de ani, analfabetismul funcțional a luat amploare, astfel că aproape jumătate dintre elevii de 15 ani citesc un text fără să-l poată înțelege. România se confruntă cu una dintre cele […]

Poate te interesează...